Termeni și condiții
Valabil de la: 30.11.2022.
Datele prestatorului
- Denumirea prestatorului: BioTech USA Korlátolt Felelősségű Társaság (în continuare: Prestator)
- Sediu: 1033 Budapest, str. Huszti út, nr. 60.
- Număr de înmatriculare în Registrul Comerţului: 01-09-352550
- CUI: 25114681-2-44
- Registrul Comerţului la care este înregistrată societatea: Tribunalul Capitalei, în calitate de Registrul Comerţului
- Telefon: +36 1 453 2716
- adresa de e-mail pusă la dispoziție pentru clienții noștri, pentru orice informații suplimentare, reclamații, retur, anulare comandă, modificare comandă: info@biotechusa.com.
- Limba contractului: română
Prevederi introductive
- Prezentul document - Termeni și condiții – stabilește modalitatea de utilizare a website-ului www.shop.biotechusa.ro, condițiile și termenele privind desfășurarea procesului de comercializare a produselor și serviciilor prin intermediul website-ului, precum și orice alte informații privind prezentarea produselor și serviciilor Societății noastre, inclusiv drepturile și obligațiile ce derivă din procesul de comercializare.
- Conținutul contractului rezultat include informațiile din prezentul document și informațiile despre produs, publicate pe pagina de web, pe lângă prevederile legale, obligatorii în acest domeniu.
- Informațiile privind caracteristicile esențiale ale produselor disponibile pentru cumpărare sunt furnizate în descrierile fiecărui produs de pe site-ul web. Informațiile de pe paginile individuale ale produselor sunt oferite în scop informativ. Vă rugăm să citiți cu atenție acest document înainte de a finaliza comanda, deoarece la finalizarea comenzii dumneavoastră trebuie să declarați că ați citit, ați înțeles și aţi acceptat conținutul prezentului document, acesta fiind parte integrantă a contractului încheiat.
- Prestatorul are dreptul de a modifica dispozițiile prezentului document în limitele legislației aplicabile, fără notificarea utilizatorilor. Vă rugăm să citiți conținutul documentului înainte de a face orice achiziție. Orice eventuală modificare a Termenelor și condițiilor intră în vigoare de la data publicării pe site-ul web. Modificările intervenite nu vor afecta contractele (comenzi acceptate) deja încheiate până la data respectivă.
- Contractul se încheie la momentul plasării unei comenzi ferme prin intermediul website-ului nostru. Prin plasarea comenzii, clientul declară că are peste 18 ani.
- Desfășurarea procesului de vânzare prin intermediul website-ului implică aspecte față de achiziționarea acestora din magazinele fizice. În acest sens, pot apărea următoarele situații:
- Produsele pot apărea cu diferență de nuanță sau culoare, în funcție de dispozitivul pe care sunt vizualizate
- Pot interveni anumite erori de afișare – text sau imagine datorită incompatibilității cu diferite browsere- pentru care nu putem fi responsabili
- Există posibilitatea ca prețurile și/sau specificațiile produselor să suporte modificări. Cu toate acestea comenzile deja acceptate nu vor suferi modificări ale prețului sau specificațiile produselor, cu excepția situației în care operațiunea de modificare derivă din cauze exoneratoare de răspundere (forță majoră, erori tehnice/umane)
Acest document poate fi descărcat în format .pdf făcând clic aici.
Crearea unui cont
- Pentru crearea unui cont în cadrul website-ul, Utilizatorul trebuie să folosească o adresă de e-mail validă, fiind modalitatea de comunicare și confirmare a comenzilor plasate de către Cumpărător în cadrul website-ului.
- Prin crearea unui Cont, orice Utilizator este de acord cu prezenta secțiune de Termeni și condiții. Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal regăsiți în secțiunea Politica de confidențialitate, care reprezintă parte componentă a prezentei Secțiuni de Termeni și condiții.
Comunicări publicitare – Newsletter
- Orice Vizitator al website-ului se poate abona la Newsletter-ul nostru. Clientul, Utilizatorul sau Vizitatorul abonat la Newsletter poate renunța oricând la primirea acestor mesaje prin accesarea link-ului de dezabonare din Newsletter-ul transmis.
- Informații privind prelucrarea datelor cu caracter personal regăsiți în secțiunea Politica de confidențialitate, care reprezintă parte componentă a prezentei Secțiuni de Termeni și condiții.
Comanda, procesul contractual
- Alegerea produsului
Clientul are posibilitatea de a alege și de a comanda produse din magazinul virtual, respectiv website-ul nostru. Clientul poate face clic pe produsul selectat pentru a vedea o descriere mai detaliată a acestuia. În cazul în care dorește să cumpere un produs, îl poate adăuga la un coș de cumpărături virtual, făcând clic pe butonul "Adaugă în coş ". Făcând clic pe pictograma "Vizualizare" din coșul de cumpărături, puteți vedea produsele pe care le-ați adăugat în coșul de cumpărături. Aici puteți verifica corectitudinea comenzii dumneavoastră, în special prețurile și cantitățile, pe care le puteți modifica sau corecta după caz. Coșul de cumpărături calculează automat valoarea totală a comenzii.
- Trimiterea comenzii
Dacă sunteți mulțumit de cantitatea de produse din coșul dumneavoastră, ați verificat preţul produselor și ați decis să le cumpărați, faceți clic pe butonul "Finalizează comanda". În secțiunea "Finalizează comanda" veți găsi costurile de livrare pentru produsele din coșul dumneavoastră.
Veți avea apoi opțiunea de a alege să vă logați în contul dumneavoastră (dacă există), să creați un cont nou sau să finalizați comanda fără utilizarea unui cont. Pentru cumpărături fără utilizarea unui cont, va fi necesară introducerea adresei de facturare și a adresei de livrare a produselor.
În pasul următor trebuie selectată metoda de plată (ramburs, card bancar, SimplePay, Stripe).
Pentru a ne asigura că totul este în ordine, în ultimul pas aveți posibilitatea verificării comenzii făcând clic pe pictograma "Revizuirea comenzii". Dacă sunteți de acord cu conținutul comenzii, faceți clic pe butonul "Confirmă comanda" pentru a trimite comanda.
- Preţuri
Prețurile noastre sunt prețuri de listă, valabile în momentul comenzii, pe care le găsiți afişate lângă produsele din magazinul online. Prețurile conțin TVA dar nu includ costurile de livrare. Taxa de transport este calculată în procesul de plată înainte de finalizarea comenzii.
În cazul unei erori sau al unei omisiuni în ceea ce privește produsele sau prețurile din magazinul online, ne rezervăm dreptul de a face corecții, dacă eroarea este evidentă și este datorată unor cauze exoneratoare de răspundere precum erori tehnice sau umane. În acest caz, vom informa clientul cu privire la noile detalii, imediat ce eroarea este detectată sau modificată. În acest caz, cumpărătorul poate confirma din nou comanda sau oricare dintre părți se poate retrage din contract.
- Posibilitatea corectării datelor oferite
Puteți corecta datele introduse înainte de a apăsa butonul "Confirmă comanda".
- Confirmare
Toate comenzile vor fi confirmate prin e-mail. Acest lucru înseamnă că, după plasarea comenzii, veți primi un e-mail automat prin care veți fi informat cu privire la primirea comenzii dumneavoastră și (ulterior) un e-mail prin care veți fi informat cu privire la data de livrare preconizată. Pentru întrebări telefonice, apelați serviciul cu clienții sau folosiţi oricare dintre numerele de telefon, menționate în cadrul website-ului.
- Prelucrarea comenzilor
Comenzile sunt procesate în termen de 72 de ore de la primirea comenzii.
- Condiţii de plată
În magazinul nostru puteți plăti cu numerar la livrare sau cu card, prin sistemul SimplePay. În cazul plății la livrare prețul complet al bunurilor cumpărate, împreună cu taxa de livrare, trebuie să fie achitat în numerar sau cu card, odată cu preluarea coletului, pentru persoana care efectuează livrarea. Taxa suplimentară în caz de plată la livrare: 10 RON.
Magazinul nostru online oferă clienților noștri posibilitatea de a plăti cu cardul prin intermediul serviciului securizat SimplePay, furnizat de societatea comercială OTP Mobil Kft.
Orice persoană are dreptul de a utiliza serviciul SimplePay dacă acceptă CONDIŢIILE GENERALE DE UTILIZARE ALE SERVICIULUI SIMPLEPAY, oferit de OTP Mobil Kft. (denumit în continuare CGC Simple"), și furnizează datele necesare pentru finalizarea tranzacției.
Carduri acceptate: Visa, MasterCard, American Express, Visa Electron*, Maestro*.
*În cazul acestor carduri banca emiţătoare va reglementa regulile aferente folosirii online a cardurilor. În cazul în care banca emiţătoare a aprobat folosire online a cardului, atunci sistemul SimplePay va accepta cardul folosit de Dvs.
În legătură cu utilizarea serviciului SimplePay, clientului nu i se va percepe nici o taxă suplimentară de către OTP Mobil Kft.
Etapele plăţii:
a) Clientul își alege produsele în magazinul online.
b) Prin apăsarea butonului "Confirmă comanda" din interfața online a magazinului online, cumpărătorul se conectează la sistemul SimplePay.
c) Pe interfața online a sistemului SimplePay, cumpărătorul este redirecționat către o interfață de plată online securizată, gestionată de OTP Mobil Kft., unde clientul introduce datele cardului. Sistemul SimplePay nu stochează datele cardului clientului, iar OTP Mobil Kft. nu are acces ulterior la acestea.
d) Prin apăsarea butonului "Confirmă comanda", cumpărătorul acceptă CGC-ul Simple, precum acceptă şi politica de gestionare a datelor firmei a OTP Mobil Kft.
e) OTP Mobil Kft. transmite tranzacția pentru autorizare bancară, folosind datele cardului, introduse de client. În cazul în care autorizația este cu succes, cardul cumpărătorului va fi blocat/debitat de către banca cumpărătorului cu suma corespunzătoare valorii comenzii.
f) OTP Mobil Kft. va confirma apoi cumpărătorului prin e-mail că acesta și-a îndeplinit obligația de plată față de BioTech USA Kft.
g) OTP Mobil Kft. va notifica, de asemenea, şi pe BioTech USA Kft. cu privire la tranzacție, iar BioTech USA Kft., în urma notificării primite, va trimite comanda clientului.
- Livrare
Livrarea produselor se face prin serviciul de curierat. Termenul de livrare a produsului va fi comunicat de către magazinul online în timpul procesului de cumpărare și va fi inclus şi în e-mailul de confirmare. Puteți stabili data livrării sunând la numărul de telefon de mai jos. (Număr de telefon: +36 1 453 2716)
Timp de livrare: 2-7 zile lucrătoare.
- Retragerea de la livrare
În cazul în care magazinul online nu reușește să își îndeplinească obligațiile contractuale deoarece bunurile specificate în contract nu sunt disponibile sau nu poate furniza serviciul comandat, acesta este obligat să informeze clientul cu privire la acest lucru.
- Returnarea produsului
Produsul va fi returnat şi va fi acceptat la preluarea numai în stare originală și în ambalajul original, fără lipsuri cantitative și calitative.
- Dreptul de retragere/ Garanția de returnare
Consumatorul persoană fizică are dreptul de a se retrage din contractul încheiat cu societatea noastră (prin plasarea unei comenzi) în termen de 14 zile fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere.
Acest termen de retragere începe să curgă din ziua în care consumatorul sau o terță parte, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor astfel:
(i) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs;
(ii) în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei piese;
(iii) în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a primului produs;
Dacă doriți să vă exercitați dreptul de retragere/anulare, trebuie să trimiteți o declarație clară a intenției dumneavoastră de retragere/anulare (de exemplu, prin poștă, fax sau e-mail) la BioTech USA Kft., str. Huszti út, nr. 58-60, 1033 Budapesta, Ungaria. Telefon +36 1 453 2716, fax +36 1 453 2716, e-mail info@biotechusa.com.
- Efectele juridice ale retragerii/anulării
În cazul în care vă retrageți din prezentul contract, vă vom rambursa imediat, dar nu mai târziu de 14 zile de la primirea notificării de retragere, suma integrală achitată de dumneavoastră la plasarea comenzii, inclusiv costul transportului (cu excepția oricăror costuri suplimentare suportate pentru că ați ales un alt mod de transport decât cel mai ieftin mod de transport obișnuit oferit de noi). Vom folosi aceeași metodă de plată ca și în cazul tranzacției inițiale, cu excepția cazului în care sunteți de acord în mod expres cu o metodă de plată diferită, iar dumneavoastră nu veți suporta costuri suplimentare ca urmare a utilizării acelei metode de plată. Putem reține rambursarea până când primim bunurile sau până când ne furnizați dovada că acestea au fost transmise către noi.
Nu aveți dreptul de a vă retrage din contract în cazul produselor confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar, dacă este cazul, în cazul produselor care sunt susceptibile de ase deteriora rapid sau de a expira rapid, în cazul produselor sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator.
În cazul în care consumatorul dorește să își exercite dreptul de retragere, acesta trebuie să trimită o declarație clară a intenției sale de retragere (prin poștă sau prin poșta electronică) către societatea noastră, utilizând datele de contact indicate în secțiunea 1 din prezentul document.
- Produse care nu pot fi returnate
Consumatorul nu are dreptul de retragere în cazul următoarelor produse:
- produsele confecționate după specificațiile prezentate de consumator și personalizate în mod clar;
- în cazul produselor care sunt susceptibile a se deteriora sau expira rapid;;
- în cazul produselor cu ambalaj sigilat, care, din motive de sănătate sau de igienă, nu pot fi returnate după deschiderea lor după livrare. Nu se poate aștepta ca Prestatorul să preia înapoi astfel de produse dacă Consumatorul a deschis deja ambalajul care protejează direct produsul și/sau a început să îl folosească potrivit destinaţiei, deoarece, în astfel de cazuri, nu se poate exclude faptul că produsul a intrat în contact cu corpul uman sau cu bacterii și, prin urmare, nu mai poate fi garantată calitatea igienică sau sanitară a produsului. În cazul în care Consumatorul nu a început utilizarea acestor produse, care fac obiectul regulii de exceptare, adică nu a deschis ambalajul care protejează direct produsul, atunci își poate exercita dreptul de retragere în conformitate cu dispozițiile aplicabile;
- în cazul produselor care, prin natura lor, după livrare, se amestecă în mod inseparabil cu alte produse;
- în cazul unei înregistrări audio sau video sau în cazul unui software, în cazul în care după livrare ambalajul original al produsului a fost deschis de către consumator.
Din motive de igienă produsele de lenjerie și măștile de față nu pot fi returnate.
Costumele de baie pot fi returnate numai în starea lor originală, perfectă, fără îndepărtarea autocolantelor de igienă.
- Obiecții și reclamații privind comenzile de articolele de vestimentație
a. Renunțare la cumpărare
Consumatorul persoană fizică are dreptul de a se retrage din contractul încheiat cu societatea noastră (prin plasarea unei comenzi) în termen de 14 zile fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere.
b. Returnare
În cazul în care cumpărătorul dorește să-și exercite dreptul de renunțare la cumpărare are obligația de a trimite declarația fermă de renunțare către Furnizor (de exemplu prin poștă sau prin scrisoare electronică) prin alegerea unei căi de comunicare enumerată la punctul 1 din Condițiile Generale de Contractare sau să completeze formularul de returnare pe pagina de web al Furnizorului.
Procedura returnării articolelor de vestimentație:
- Vă rugăm să completați formularul de returnare pe următorul link:
https://shop.biotechusa.ro/pages/clothing-return.
- Completați datele Dvs. și alegeți motivul pentru care doriți returnarea produsului sau semnalați intenția fermă de returnare către serviciul clienți.
- Vă rugăm să puneți produsul dorit a fi returnat într-un ambalaj sigur (recomandăm ambalajul/cutia în care ați primit produsul). Serviciul nostru de clienți va lua legătura cu Dvs. pentru a stabili detaliile returnării.
- În cazul în care comanda a fost achitată prin numerar vă rugăm să comunicați pe formularul de returnare numărul contului bancar în care doriți ca suma să vă fie returnată.
- În cazul în care comanda a fost achitată cu card bancar returnarea sumei se va efectua pe cardul bancar utilizat la cumpărare.
c. Schimb
Din păcate nu există posibilitatea schimbării directe a unui produs returnat, în acest caz te rugăm să completezi formularul de returnare și să comanzi produsul dorit din nou.
d. Limitări privind produsele returnate
Din motive igienice nu avem posibilitatea returnării articolelor de lenjerie intimă și a măștilor de protecție.
Costumele de baie pot fi returnate doar cu autocolantul de igienă neîndepărtată, în stare originală, impecabilă. Vă rugăm ca – în cazul în care motivul returnării nu exclude – eticheta să fie neatinsă pe articolele de vestimentație returnate.
e. Tabel pentru mărimi
Pe pagina de web veți găsi un tabel de mărimi detaliat la fiecare articol de vestimentație care conține dimensiunile măsurate a articolului.
f. Material, recomandări spălare
Pe pagina de web veți găsi descriere detaliată la fiecare produs privind materialul, proveniența și recomandări pentru spălare, păstrare.
g. Alte întrebări privind returnarea articolelor de vestimentație
- Cum veți primi înapoi prețul articolelor de vestimentație returnate?
În cazul plății efectuate cu cardul returnarea banilor se va efectua pe cardul bancar utilizat la plată.
În cazul în care plata s-a efectuat în numerar la primirea produsului returnarea sumei se va efectua în contul bancar indicat la returnare la care trebuie să completați și datele bancare necesare returnării pe formularul de returnare.
- Ce se întâmplă cu articolele de vestimentație returnate?
După returnare produsele vor fi verificate cu atenție. Produsele intacte vor fi împachetate din nou ca să fie revândute. Unele produse sunt mult prea deteriorate ca să fie revândute. Aceste produse vor fi predate partenerilor noștrii pentru a fi reciclate. Sustenabilitatea este importantă pentru noi.
- Conformitatea produselor. Garanții. Reclamații
Vânzătorul se obligă să livreze cumpărătorului Produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare. Se consideră că Produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:
– corespund descrierii făcute de Vânzător si au aceleasi Specificații ca si produsele pe care Vânzătorul le-a prezentat Cumpărătorului ca mostră sau model;
– corespund oricărui scop specific solicitat de către Cumpărător, scop făcut cunoscut Vânzătorului si acceptat de acesta la incheierea contractului de vânzare-cumpărare;
– corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelasi tip;
– fiind de acelasi tip, prezintă parametri de calitate si performanțe normale, la care Cumpărătorul se poate aștepta în mod rezonabil, date fiind natura Produsului si declarațiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de Vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.
Vânzătorul nu este răspunzător pentru declarațiile publice dacă nu a cunoscut si nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declarațiile în cauză, declarația fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, sau dacă decizia de a cumpăra Produsul nu putea fi influențată de declarațiile publice în cauză.
Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare Cumpărătorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îsi are originea în materialele furnizate de Cumpărător.
Orice reclamație trebuie să fie însoțită de factură. În termenul de garanție Cumpărătorul are dreptul de a cere repararea gratuită, într-o perioadă rezonabilă sau înlocuirea produsului cu deficiențe calitative, dacă aceste deficiențe nu sunt cauzate de nerespectarea de către Cumpărător a instrucțiunilor de utilizare și întreținere. În funcție de disponibilitatea producătorului și de locul unde a fost fabricat produsul, Vânzătorul își va impune să repare sau să înlocuiască produsul, pe durata garanției, într-un termen maxim de 15 zile.
Produsul înlocuit beneficiază de aceeași garanție ca și un produs nou. Defectele apărute în termenul de garanție ca urmare a unor vicii ascunse se repară gratuit.
Exercitarea dreptului privind garanția poate fi efectuată termen de 2 ani de la data livrării. Aveți obligația de a ne informa despre lipsa de conformitate în termen de 2 luni de la data la care aceasta a fost constatată.
Reclamațiile privind lipsa de conformitate a produselor vor fi adresate vânzătorului la adresa 1033 Budapest, str. Huszti út, nr. 60 , sau prin e-mail la adresa info@biotechusa.com.
- Modificarea sau anularea unei comenzi
Vânzătorul îi va oferi cumpărătorului posibilitatea de a-și anula comanda pe cale electronică până la îndeplinirea acesteia. Odată ce comanda a început să fie onorată, cumpărătorul va fi informat prin e-mail și/sau telefonic cu privire la timpul preconizat de executare și la faptul că a început executarea comenzii, după care cumpărătorul va putea anula comanda numai prin intermediul uneia dintre datele de contact indicate la rubrica "Contact".
Modificările ulterioare ale comenzii pot fi făcute numai în scris, prin e-mail sau prin telefon (telefon: +36 1 453 2716, sau e-mail info@biotechusa.com).
- Rezolvarea plângerilor
Contractul este supus legii române și se coroborează cu dispozitiile OUG 34/2014 privind drepturile Cumpărătorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative si ale Legii nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora.
Eventualele litigii apărute între Vânzător și Cumpărător se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi solutionate de instanțele judecătoresti române competente.
Puteți depune o plângere folosind datele de contact de mai jos:
În scris:
- Adresa poştală: 1033 Budapesta, str. Huszti út, nr. 60.
- Adresa de e-mail: info@biotechusa.com
De la data primirii reclamației scrise societatea noastră are la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde la aceasta.
În cazul în care reclamația este respinsă, clientul poate sesiza o autoritate de protecție a consumatorilor sau un organism de conciliere, în funcție de natura reclamației.
Depuneți o plângere la autoritatea de protecție a consumatorilor:
Dacă societatea noastră a încălcat drepturile dumneavoastră, iar urmare a solicitării dumneavoastră, nu am remediat problemele apărute, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului - http://reclamatii.anpc.ro/reclamatie.aspx
- Drepturi de proprietate intelectuală
Întreg conținutul website-ului, incluzând, dar fără a se limita la fotografii, imagini, texte, elemente de grafică web, software este proprietatea societății noastre.
Utilizarea, în orice modalitate, a elementelor din cadrul website-ului, incluzând, dar fără a se limita la preluare, copiere, transfer, modificare, alterare, fără acordul prealabil, exprimat în scris al societății noastre este interzisă și reprezintă faptă ilicită de natură a atrage răspunderea civilă și penală.
- Confidențialitate
Societatea noastră va asigura confidențialitatea datelor dumneavoastră, respectiv a datelor de autentificare, a parolei si a tuturor informațiilor furnizate în legătură cu contul creat pe Site și orice alte date pe care le furnizați către noi, în conformitate cu Politica de confidențialitate. Cu toate acestea, este responsabilitatea dumneavoastră de a păstra detaliile de cont confidențiale si de a nu le divulga către terți. Prin acceptarea Termenilor si Condițiilor sunteți de acord să informați societatea noastră în cel mai scurt timp posibil dacă aveți, în mod rezonabil, suspiciuni că securitatea contului dumneavoastră este în pericol.
Societatea noastră îsi rezervă dreptul de a modifica sau de a adăuga noi condiții în ceea ce privește utilizarea Website-ului, în orice moment. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a modifica sau actualiza orice serviciu sau drept de utilizare al oricărui serviciu, în orice moment fără un anunț prealabil.